Singurătatea și căutatea sinelui

Singurătatea este adesea considerată un aspect negativ al vieții fiind asociată  doliului sau unei pierderi. Ne temem sa fim singuri și facem tot ce ne stă în putință pentru a ne afla în compania celorlalți, fiind tentați să credem că a fi înconjurat de oameni este suficient pentru a dispersa acest sentiment. În realitate, ne putem simți singuri chiar și in cuplu, la serviciu sau pe durata unei ieșiri cu prietenii in oraș, contexte care teoretic nu sunt favorabile unui astfel de sentiment.

Persoanele care trăiesc sentimentul de solitudine îl descriu ca pe o tristețe apăsătoare, o goliciune sufletească. Cel mai interesant aspect al solitudinii este paradoxul pe care îl crează și anume că putem resimți singurătatea doar în relație cu ceilalți. Deoarece dintotdeauna oamenii au trăit în comunități, ei au dezvoltat sentimentul aparteneței și au înțeles că există atât asemănări cât și diferențe  între două persoane. Tocmai aceste diferențe ne fac să percepem acel vid din interiorul nostru, să ne simțim îndepărtați de celelalte persoane și neînțeleși, adică singuri. Solitudinea aduce astfel în prim plan nevoia prezenței unei persoane semnificative în viața noastră, iar intensitatea cu care o trăim depinde de percepția personală asupra noțiunii de singurătate.

Adolescenții sunt desigur cei mai afectați de solitudine, pentru că adolescența în sine este un proces vulnerabilizant, iar copilul aflat  în tranziție spre viața adultă se simte prin definiție neînțeles. Tânărul adolescent este pus în situația de a se desprinde de părinți pentru a se putea maturiza, el trebuie să pună capăt oricărei relații fuzionale  de până atunci pentru a se putea distinge pe sine ca individ unic, cu propriile valori și aspirații.

La polul opus, cei ajunși la bătrânețe resimt în egală măsură apăsarea singurătății.  Aceștia sunt nevoiți să renunțe la activitățile cu care erau obișnuiți până atunci,  sănătatea lor se șubrezește și își mai pierd și prietenii unul câte unul. Prin prisma cursului vieții, bătrânii se confruntă cu o etapă inevitabilă, și anume moartea. Ori în fața unui astfel de eveniment nu te poți simți decât singur, idee susținută și de autorul Paulo Coehlo care afirma că „Ne-am născut singuri şi murim singuri”.

În cadrul cuplurilor solitudinea se instalează ca expresie a separării traiectoriilor de viață a celor doi parteneri. Cei doi nu mai au interese comune, nu mai știu să comunice unul cu celalalt, iar intensitatea interacțiunilor dintre ei se deterioriorează treptat. Cei doi nu se mai bucură împreună, nu mai experimenteză în doi și nici nu se mai distrează împreună. Toate acestea duc inevitabil la distanțarea lor, parcurs care culminează cu destrămarea cuplului.

În cadrul familiei, sentimentul de singurătate  îl însoțește pe acela privit întotdeauna ca oaia neagră a familiei, acea persoană care este mereu încolțită de întrebările încărcate de judecată ale celorlalți în timpul reuniunilor familiale. Persoana în cauză nu doar că nu a aderat la valorile familiei de apartenență, ci mai mult de atât nu le înțelege și nu le poate integra în viața sa, motiv pentru care familia nu mai este un grup cu care să se identifice și căruia să îi aparțină.

Schimbând perspectiva, solitudinea reprezintă contextul ideal pentru a fi în contact cu noi înșine. La urma urmei fiecare dintre noi are nevoie de un moment petrecut cu sine, un moment pentru a-și limpezi gândurile și sufletul, un refugiu din fața tumultului vieții. De fapt doar când suntem singuri putem fi pe deplin prezenți în viața  noastră interioară și putem lăsa la suprafață acele părți ascunse din noi. Când în noi este mult zgomot nu putem îi putem auzi pe cei ce ne vorbesc. Odată ce armonizăm  gândirea  cu ceea ce simțim acel vid interior dispare.

În concluzie  importantă este calitatea relațiilor cu ceilalți, nu cantitatea lor. Legăturile pe care le avem cu oamenii din jurul nostru ne aduc împlinire doar în măsura în care acestea au  sens, altfel ele sunt destructurante pentru eul nostru intern. Solitudinea poate fi „tratată” doar punându-te în relație cu tine, moment când deja nu mai esti singur pentru că TE AI PE TINE ÎNSUȚI.

 

Sursă imagine: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Caspar_David_Friedrich_-_Wanderer_above_the_sea_of_fog.jpg

0 thoughts on “Singurătatea și căutatea sinelui

  1. LesCext spune:
    Comentariul tău așteaptă moderare. Aceasta este o previzualizare, comentariul tău va fi vizibil după ce a fost aprobat.

    Dogs Amoxicillin Levitra Nuova Formulazione Ways To Last Longer viagra online Ciprofloxacine Child

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *