Dependența emoțională

  Articol redactat de Psih. Marilena Savu

10 Emotions you Experience During Treatment and Addiction

      Dependența emoțională este un mecanism psihic construit încă de timpuriu în familiile disfuncționale. Acest mecanism afectează capacitatea indivizilor de a stabili relații intime funcționale, armonioase și satisfăcătoare cu cei din jur. Dependența emoțională se instalează în familiile de origine, în relație cu adulții care prin comportamentul lor disfuncțional crează mediul propice apariției dependenței emoționale la copiii pe care îi au în îngrijire.

      Inițial, conceptul de dependență emoțională se referea la persoanele care aveau în familie un toxicodependent. În prezent, conceptul a fost extins și asupra celor care, deși nu fac parte din familii cu toxicodependenți, ei folosesc strategii asemănătoare cu aceștia. Aceste strategii sunt învățate în familiile de origine care sunt disfuncționale.

      “Familia disfuncțională este cea în care membrii ei joacă joacă roluri foarte rigide, iar comunicarea este sever limitată la conversațiile ce se potrivesc rolului. Membrii familiei nu sunt liberi să-și exprime toate experiențele, dorințele, cerințele sau sentimentele pe care le au, ci sunt mai degrabă obligați să se limiteze la rolul care e în consonanță cu rolurile jucate de ceilalți.” (Robin Norwood, 2011, p. 11)

       Familiile disfuncționale generează următoarele situații:

  • dependența de mâncare, droguri, muncă, sex sau jocuri;
  • abuz fizic sau emoțional;
  • boli cronice fizice sau psihice;
  • comportament compulsiv;
  • certuri și tensiuni;
  • atitudini și valori rigide;
  • părinți imaturi.

        Gradul de disfuncționalitate al unei familii are legătură cu incapacitatea membrilor de a identifica, de a discuta între ei problemele cu care se confruntă și de a găsi împreună soluții adecvate. Familiile disfuncționale neagă problemele.

        Efectele unei astfel de atitudini sunt reprimarea emoțiilor și negarea propriilor nevoi. Mai învață să se detașeze unii de alții, dar și de sine. Evită comunicarea, atingerea, nu vorbesc și refuză să simtă, iar dezvoltarea emoțională este inhibată.

        Rezultatul experimentării acestor disfuncții în familia de origine este că persoana devine dependentă, iar apoi ajunge să manifeste următoarele caracteristici:

  • supraresponsabilizarea (încă de mici și-au asumat roluri impropii, au fost nevoiți să fie mari când erau mici);
  • confuzia între dragoste și datorie (primeau atenție/afecțiune doar dacă îndeplineau roluri/responsabilități);
  • nu își cunosc propriile nevoi și nu le împlinesc (au tendința de a satisface nevoile partenerilor, iar când aceștia nu le sesizează propriul sacrificiu se simt rănite- oferă condiționat pentru că nu se pot valoriza singure);
  • dependența de aprobarea celor din jur;
  • tendința de a-i controla pe cei din jur pentru a evita inconștient suferința abandonului;
  • dorința de a-i schimba pe ceilalți;
  • lipsa de încredere în sine;
  • teama de singurătate (această emoție a fost trăită încă de timpuriu);
  • rezistență la schimbare – imaginea de sine nu le permite adaptarea;
  • nehotărâre;
  • teama de intimitate (dezvăluirea personală presupune activarea rușinii de a se arăta, ei cred că nu sunt suficienți de buni);
  • intră în relații cu cei care necesită ajutor, crezând că așa vor fi valorizați și iubiți;
  • evitarea contactului cu propriile nevoi.

      Din cauza faptului că au fost obișnuite să interacționeze cu persoane indisponibile emoțional, aceștia sunt atrași de persoane indisponibile emoțional chiar și la maturitate. Dacă ar intra în relații cu persoane disponibile emoțional, aceția nu știu cum să primească pentru că nu au obișnuința, ei știu doar să ofere.

       Acest mecanism construit în perioada copilăriei poate fi abordat terapeutic în vederea refacerii contactului cu propriile nevoi și dorințe, astfel încât, persoana să își construiască o viață armonioasă care să aibă ca bază iubirea de sine.

Be the first to reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *